Panica și groaza

Am visat în noaptea asta ca eram în vacanta cu fratele meu și cu un prieten. Cumva eram a 3a roata la căruță, adică ma simțeam un pic în plus. Am ieșit fara telefon sa caut ceva, nu mai știu ce, la marginea mini cartierului unde locuiam. La întoarcere în schimb, apare un polițist care evacuează pe toată lumea, din cauze necunoscute mie, și îmi da un fel de fumigena cu care sa ma duc înapoi acasă și ii iau pe ai mei, apoi sa afum subsolul. Un mare sentiment de panica și de groaza am simțit când trebuia sa fug înapoi, speriata ca sunt singura și ruptă de ai mei, și ca trebuia sa ma duc în mijlocul cartierului, temându-ma ca voi ieși prea târziu de acolo. Din fericire am reușit sa ii găsesc repede pe ai mei și m-am simțit puțin mai bine.  Apoi am luat o mașinuța și am plecat cu ea. Masina ma făcea sa ma simt mult mai safe, pentru ca oferea viteza și o certitudine ca voi ieși din situația aia.

Și ieri, am zis at ca fumam 2 țigări. Ciudate vise,  creierul meu în perioada asta exersează fricile mele pare-se. Cel de azi a fost unul sigur din copilăria mea. Dar de unde am starea asta de panica și groaza când sunt separata și neajutorata?

Anunțuri

Psst app poem inspiration

I miss your lips,
I miss your hair,
I miss the tension in the air,
The vibe of treachery and fear
On every moment you came near.

I miss your head,
I miss your freckles,
I miss the way I felt so helpless
While you were mean, angry and restless.

I miss your kiss
I miss your smile,
I miss your compliments so vile
I had to run away, take shelter
And now have turned into a faker.

Why did I cheat?
Why did I lie?
These were the words you loved me by
Imagination running wild
I hoped you would become more mild.

 

 

Tintuita

Cu piciorul în gips pentru prima data, cred ca e cel mai reprezentativ snapshot al vieții mele acum. Prinsa și încuiată, fără drept sa ma mișc. Pe lângă tot felul de motive exterioare, cum ar fi părinți, familie, job, majoritatea sunt reflectate în capul meu, locul de unde vine de fapt blocarea. Treaba asta e un pic de revelație. Este o revelație pentru ca m-am afundat ușurel, știam ca va fi asa, am simțit ca vine dar am lăsat o sa ma cuprinda înainte sa zic stop, cut the bullshit and fuck off thank you very much.

Am lăsat ca tot felul de griji și lipire de trecut, frica și teama de moarte și final sa ma ghideze, sa ma tina tintuita într-un trecut idilic, într-o copilărie unde totul era bine, lucrurile frumoase și perfecte. Erau asa pentru ca aveam informații mult prea puține, și probabil și creierul meu era altul. Teama de moarte este teama de schimbare am impresia. Am trăit pe un val schimbător, direcționat înainte,  pana într-un moment când lucrurile s-au schimbat. Dar eu nu m-am schimbat, și nici nu am vrut sa accept schimbarea. M-am refugiat în același loc, încercând sa am o umbrela mare deasupra capului și sa ma feresc de schimbări, în timp ce cautam răspunsul la evenimentele problematice. Când cauți răspunsuri la evenimente problematice nu mai ai timp sa trăiești și sa fii acolo. Pana la urma, eu încercând sa înțeleg lucrurile și sa try and cope m-au făcut sa pierd flowul acela extrem de natural și bine direcționat. M-a lăsat valul în urma, unda cu unda. And now I regret I missed it. Fara ea nu mai am direcție clara în fața mea, și asta doare. Acum trebuie sa make sense of the new situation. But how? Nu am știut nici înainte, și nici pentru prezent, după realizarea asta, nu știu cum sa ma orientez. Cum sa stau în raport cu eterna schimbare care ma inunda, și care ar fi atat de plăcută dacă as fi eu pregătită sa ma las dusa de val. Poți sa te lași dus de val mai ușor cu siguranță dacă te cunoști mai bine și îți cunoști adevărul propriu. Eu personal intuiesc destul de bine lucruri, poate ar trebui sa merg cu asta înainte.

Dar mai este o problema: ce ma fac cu dorința de a admira lucrurile în toată complexitatea lor? De a pune pauza și de a savura acel ceai cu garnitura de admirat opera? Atunci nu pierd șirul? Poate e doar de timp problema, de a dedica mai multa vreme lucrurilor mai puține. Sau poate sa ma grăbesc cum spun toate articolele posibile și imposibile online. Cum sa eficientizezi timpul și viata.

De exemplu aici nu îmi dau seamacare intuiție este corecta. Tendința inițială este de a merge încet, sigur, safe. Construit, cu pauze. Mai este o latura a mea care tipa a amânare, a pregătire.  Viteza, care e buna, dar uneori e parca prea multa. Fug atât de repede încât parca ma uit în urma și nici asa nu e bine. Invers, stau pe loc pana ma mănâncă sa fug afara, sa evoluez, sa comunic, sa împărtășesc.

Totul cred ca se poate rezuma iar la o problema de user experience. Sau de proiectare. Trebuie sa caut în mine și sa realizez care este soluția unde fiecare bucata este perfect mulțumită de un adevăr absolut pentru mine. Nimeni nu a zis ca adevărul acesta este simplu, sau scurt. E un adevărat encompassing, for lack of a Romanian word. Scuze România. My bad.

Deja când am zis ca e o problema de user experience și bucăți mulțumite, o parte dedesubt a început sa comenteze: nu cred ca e asa! Poate trebuie obligat! Poate trebuie disciplina! Geniala meditația. Ms ajuta sa ascult mult mai îndeaproape ce adevăruri în cap când se pune problema. S-ar putea sa fiu pe calea cea buna cu ux. Poate nu cu toate părțile confortabile.

Un alt semn ca ce spun acum e o cale bună, e ca mi-au venit 2 spre 3 idei de desen doar scriind acest text. Ceea ce e o treaba foarte interesanta pentru mine în lumina ultimului an.

Unul este Hansel și Gretel, căutând firimiturile de pâine înapoi. Sigur exista, în ziua de azi totul lasă urme 🙂 și creierul lasă, doar ca sunt mai greu de găsit pentru neinițiați.

Celalalt este cu valul care m-a lăsat în urma. Mi se pare foarte interesant ca înainte când încă eram mai în tune cu emoțiile și cu valul, desenam mai mult și era mai ușor. Acum gândesc și scriu mai ușor. Intuiția mea tocmai mi-a adus aminte totuși ca anul trecut fiind varza oricum, am reușit sa desenez acea seara mindfuck. Deci cu resursele potrivire, pot simți ce trebuie ca sa ma întorc la un Flow. Trebuie doar sa se simte totul cum trebuie, sa fie un adevăr ca sa ma pot lasă dusa cu încredere. Trebuia sa încetez mai din timp. Problema e ca nu știu în toate cazurile ce e bine. Poate ma mișc mai repede cu deciziile în loc sa fiu prea precauta 🙂 și sa ma ascult mai bine. Ascultatul este cheia.

Pot sa zic ca și Headspace ajuta. Am trecut la secțiunea schimbare. Funny cum trebuie sa fiu atenta la schimbare, în contextul în care brusc o mașină te împinge de nicăieri și brusc lucrurile sunt altfel.

To our parents

I read this article about  New power which I found deeply interesting, because it highlights the changes in thought that occurred in the last few generations. Our own parents taught us to become what we are.  Society taught us to become what we are. We grew up with new ideas, only to find that we still need to fit an existing system that is not made for us. Our parents gave us some tools, but did not create the place for us to exist. We have to make that one ourselves.

Never work a day in your life

Many things have bee instilled in us while we were young: Believe in yourself, you can do anything. You can be anything you want to be, work for fun, find your passion and you’ll never work a day in your live. And now everyone calls us lazy and stupid, we suffer from ADHD and depression if we do not conform to the old standards of „just having a good safe job that pays the bills”. We need to feel fulfilled, to feel we have a purpose in this short life on earth. Believing in God’s plan is not a good solace anymore, because…

Science!

How wonderful that is. The universe? Planets? We have reached the moon, and mars, we have rockets, and mobile phones. We are taught from a young age that the universe is visible and invisible, but there’s not much space left for heaven. We still want God, but we need to place him somewhere else so he fits in our new Universe. We understand dimensions now, black matter, black holes. We need to fit him somewhere so he can still tell us it’s ok, your life has meaning, even if you don’t know it yet. How can we understand this if we mostly google our meanings and we get fast results? This placement of God is a theme we’re actively feeling as a generation it seems. The social guidelines instilled by religion makes more sense in social norms, accepted as the normal part of being human. Don’t hurt, but love the neighbor, share what you have. Work together to create well being. Solve problems that need solving…

Save the planet!

Save the planet! Don’t litter. Recycling, acid rain, greenhouse effect, icecaps melting, global warming. Captain Planet was our hero. And now you expect us to accept the fact that you are ignoring something you taught us to be true? It’s great my dear corporations. Let the children watch all that culture nonsense (created by wonderful people, because art is emotional messaging), all the cartoons, listen to their music, while we go and make money on Wallstreet or in our nice and ruthless corporations. You taught us that action have consequences. You also taught us that on the planet, we are one. We are equal. We are the same. So why make other children suffer just so you can buy cheap clothing made by people, including children working incredible hours, on inexisting pay compared to yours, in such conditions? We should make sure they stay safe but the governments do not let us…

Create our own governments…?

Which brings us to… what now? We could fight them, but that doesn’t really seem to be our style. We are doing something already. By doing what we love with passion, by not fitting into the existing structure, we create other structures. We create fluid ones, no bureaucracy for we do not believe in it. For the moment, bureaucracy works for the people that invented it, and evolved alongside it: Corporations, governments, and of course, their translators – lawyers. This is one of the things you inherently know it’s a wall. A game of haha you signed something you need a lawyer for to read it. Everyone knows nobody reads that. So why does it still exists? Because corporations need it. People need that too, but don’t have access to it.

It is obvious we are still searching for a form to rule ourselves, but somehow, we might already be there without knowing it. We just need to use the tools provided by the existing system to our advantage, to create a place to live that conforms with our moral standards, the moral standards our parents taught us to believe in, standards that are not necessarily their own.

Would love to get myself numb.

Funny or not, when I got numb I actually could feel something. That something is numbness, and it felt so good and familiar. A catatonic state that made me feel artistic as fuck, a baseline of sweet sadness underneath my skin, pretty much tangible at that point and me looking into the horizon. Maybe it wasn’t even a horizon, maybe there was a quick succession of footsteps on the sidewalk, late at night after work, in the cold of the winter time.

I feel so distant from that place now, that time was a time I felt many many things at once, and most of them were sad, angry, hopeless, but also thrilling and intense. I  did enjoy every second of it though. In a way.

And every night l left work and went on dark lonely streets, looking to numb myself with the cold helping, I felt so many numb things. I cried many times walking, I got scared, I forgave people I have known, had imaginary talks, had daydreams, I realized I was not where I was supposed to be. I never am where I’m supposed to be, mainly because I do not know where that is, and I’m waiting for that place to hit me accidentally. This is why there are so many poor choices.

He made me draw things, and I never felt anything like it before. Also, there was no desire to make anything reality. I think I loved my imaginary infatuation at the time. Loved that dangerous life in my head that gave me visions and stopped my breath mid sentence.

He made me  cry on my ways on the dark streets. Made me cry with remembering how much he hurt me at the time, and how I felt empty a long while after. I feel the cycle has ended since I stopped smoking. But there are other pains to not feel right now.

He made me so angry and sad, and made me imagine so many monologues that never saw the light of day. I knew deep inside and on the surface that nothing would pass through that thick skull. And that was so hurtful, I wanted to explain and show myself, and all there was in return was disgust, anger, hatred, contempt. How can you love someone and show them so much contempt. How can one be so evil and destructive. I read somewhere that you get over a relationship when you forgive that person. I will never forgive you for what you have been, and for what you made me become. I hope some day I will desire less of the same thing that you did to me. Until then, I hope you remain stuck In your same glorified pattern until you finally destroy yourself.

I tried to see what’s under the hood, under the skin, to follow the path into darkness. Never got to the end of it, I need someone to do that with I think. Maybe then I shall find myself.

Ironia – scrisoare deschisa

Recitind și renascand cumva dintr-o liniște mormantala, încep sa îmi aduc aminte unde am lăsat totul cam acum fix 5 ani. Coincidenta spune ca fix acum 5.

Dar ironia! Care este? Tu ești și ai fost. Ai insistat atâta timp sa pierd orice amintire despre mine și tot ce ma compunea. Orice gând, bun, rău, sincer sau cu care ma minteam singura și pe alții, sa dispară! Arse toate pe rug pe rand! Unul cate unul și evident în chinuri groaznice. Atat de groaznice încât, ca orice vrăjitoare care nu vrea aceeași soarta, au fugit și s-au ascuns, nici de frica sa nu fie găsite și măcar concepute. Le-am ținut în negare 5 ani de zile! În frica și teroare sa nu cumva sa iasă ceva la iveala! Pentru ca iar s-ar fi lăsat cu execuții în piata centrala!

Dar cum învingătorii scriu istorie, nu cred ca exista un exemplu mai bun. 5 ani mai târziu aici exista încă tot. Bun rău, dar sunt eu, și aveam o enorma nevoie sa îmi amintesc cine eram și ca puteam vorbi atât de liber și dezinvolt. În schimb, cei 5 ani nu exista  nicăieri. Unde or fi? Nu e ironic rău de tot? Jos regimul! Sa dispară toate statuile! Toate semnele ca ar fi existat! Uite unde e ironia! Cine încearcă sa șteargă tot, va fi șters chiar el însuși.

Pentru ca nu sunt un om atât de rău, voi încerca să completez. Dar unde ești? De frica sistemului ești în locuri obscure, în beciuri de case la lumina lumânării asemenea unor uneltitori care plănuiesc un atentat sau o fuga pe sub zidul Berlinului. În foldere obscure, cu nume vagi, scrisori de mana. Cine poate ști. Trebuie sa te caut, pentru ca eu nu distrug statui. Voi construi peste ele, asa cum ar trebui sa facă orice citadela care se respecta și are puțin habar măcar de restaurare.

Mintea din dimensiunea 5

Mintea este o creatura din a 5a dimensiune care are ca si caracteristica de a trimite impulsuri inapoi catre sine, adica de a se autoinfluenta.
Ea cunoaste harta posibilitatilor noastre, suprapunandu-se peste universul nostru.Fiecare univers de-al nostru este corelat cu un univers ( o dimensiune este un fel de univers suprapus peste un alt FEL de univers, un altfel de tip). Noi existam deasupra a 3 straturi, adica dimensiuni. Deci mintea este suprapusa din treapta 4 sau 5 peste 3-ul fizic. Mintea, creatura se misca pe o harta din 5d plina cu posibilitati. ea are in mod ciudat locul de bastina in dimensiunea 4. ea vede in 3d, experimenteaza ce este dedesubt. ce simtim noi simte si ea. ce simte ea simtim si noi. probabil ca asta este cel mai important. noi fizic, oamenii care o compun (variantele in timp), putem sa simtim dar nu putem influenta. dar mintea mea poate.
Aspira sa se autoinfluenteze, mai mult sa aiba curaj.
Poate ca in urmatoarea dimensiune ascenzi la absolut, la urmatoarea, si ai senzatiile pe care ti le ofera, in amalgam cu cele de dedesubt! Noi vedem dimensiunile 4 5 6 7 8 …ca fiind o mare de idei, concepte, sentimente care pentru noi sunt doar variatii si ganduri definite. curajul sau iubirea poate fac parte din dimensiuni diferite. Interesant e ca exista niste legaturi intre dimensiuni. o scara c e poate fi urmata pana sus, iar treptele au reguli de urcare diferite. Noi le percepem identice, si nu le intelegem legaturile, ca sa ne putem orienta in cunostiinta de cauza in dimensiunile urmatoare. Cand mintile sunt destul de inteligente fac legaturi. Relationeaza bucati de univers intre ele, punandu-le in sistem, urmatrind calea matematic si filosofic, etc. Oamenii evolueaza stiintific.
Fara sentimente implicate in aceasta cunoastere. Doar poate nu stum ca noi le cunoastem deja, sub forma conceptelor, ideilor, sentimentelor, intuitilor, imaginatiei (adica orice ne trece prin cap). Poate emotia gelozie are o ecuatie (mai mult ca sigur). Cea de rasfat alta ecuatie.