Hang out 

I like hanging out. Few words, or none. Just sitting together. Staring out into the sunset or watching something. Just watching. But no, you need to sit on your phone all the time, preferably alone. This is why this relationship makes me feel anguish and loneliness. Touche pussycat! 

No idea how to turn you into less of an introvert. I kid, I can’t turn you into anything, don’t really want to. I just want to be able to cope with this better. I want to be part of that introvertedness, I want to be let in. 


Introspection about the moon

Mi-am pornit ziua cu meditație pe balconul care da către mare. Meditând mi-am dat seama de niște lucruri legate de mama și mintea mea și cum trebuie sa sapi adânc pentru a vedea unele condiționări. 

Rule 1: conditioning lies at different levels of depth. Cu cat sunt mai adânci cu atât ai nevoie de mai putina logica. Cu cat tai logica din ecuație cu atât e mai ușor sa simți conexiunile. 

Sunt nervoasa și asta e in-tune cu dorința mea de a fi tot timpul în mișcare, și de a nu renunța niciodată sa ma îmbunătățesc. Sa stau și sa nu fac ceva înseamnă să pierd bătălia. Asta e acum, dar aud cumva în liniște deplina vocea mamei care e arțăgoasa când încearcă sa facă lucrurile cumva și nu ii ies. Când vrea sa fie ceva și nu e la nivel. Trebuie sa fii bun și sa înveți? Asta e ideea care vine peste dorința asta de a face ceva și a fi nevoie sa iasă neapărat. Dacă nu reușesc nu sunt bună de nimic desigur. Nu pot sa stau just being idle, simt cum mi se contracta mâinile care ar vrea sa se ridice la cer și sa zică but but but! But what! Raluca, trebuie sa eviți sa stai și sa nu faci nimic și sa nu evoluezi și sa nu simți pasiune, pentru ca altfel te simți vinovata! De ce? Pur și simplu. Pentru ca o auzi pe mama ta fiind arțăgoasa și bombanind în mintea ta. Când respir, vorbele astea sunt la un anume punct al respirației. Dacă ma relaxez mai mult de acest punct mintea mea se agita, pieptul mi se contracta, și începe sa squirm încercând sa nu se relaxeze mai mult cu panica. Totul e la 1/100 ca intensitate obișnuită. E intern și fin. Nu am răspuns totuși la întrebarea de ce.  Nu înțeleg ce se întâmplă dacă ma relaxez cu adevărat și renunț la aceasta condiționare. E ca și cum nu ar fi nimic. Nu exista nimic.e doar întuneric acoperit cu un capac ermetic, the end of the universe. Oare încetez sa exist ca persoana? Ca ego? 

În continuare nu pot decât sa ma gândesc la astrologie când am mici revelații de genul asta, și cum se potrivesc cumva ca prin miracol cu ce îmi arata harta. Luna în scorpion în 12?conjunct cu soarele? Oare mama conduce și îl lasă în urma pe tata? Oare luna e restless tot timpul în scorpion și dacă are nevoie sa se relaxeze și sa caute un echilibru departe de agitația interna bea și fumează și loves to retreat and run away in quiet spaces? Sex? Oh wow. Parca as citi dintr-o carte jesus. 

2 . meditația e geniala. 

3. Nu pot fi linistita pentru ca nu am programarea asta Interna.i just don’t know how. So I always strive for more. Strive. Hihi so funny. For what? Family approval? Making money? My greater social oriented values and justice? Mai sa fie. (ma 2 aq). Ce surpriza. 

4.daca mai pui și faptul ca nu sunt nimic dacă nu încerc constant, might say I have an ego issue. Sunt curioasa și sap? Pentru ca sunt programata sa nu stau cuminte iar mediul e atât de potrivnic încât ma face sa vreau sa aflu. Excelent! 

5. Cumva m-am sictirit și nu mai vreau sa aud lucrurile astea de la părinți? Sictirit? Dat ochii peste cap? Hahahahahahhaa. (ke 12 sc)  decât sa fiu safe și bătută la cap and în service fără ego  mai bine out în the world working on my own. 

About Saturn in 11th

Until I read more about these things, western astrology and Jyotish  felt like two separate worlds. One was enthusiastic, optimistic, not too harsh, all psychological makeup. Like grown ups telling kids everything is alright if they don’t win a competition and that everyone is special. Gets a bit silly at some point, because it emphasizes the idea that we’re all perfect gems, like the society we live in tells us. Jyotish on the other hand at first glance seems a lot more deterministic. Everything is material and earthy, fabric of reality and fatalism. It felt a bit unfair that they say you’re going to be that and that and that, and you family is this and that. What, I have no power to change things? Not. Fair.

But now, after a bit more Jyotish that earthy approach seems extremely psychological too, but just with real deep rooted traits. Karma is the fruits you reap, vasanas are the subtle seeds and psychological patterns. What we are is what we make happen outside. The difference is that not everything is pink, easily changeable. Our minds are fixed, plastic, reinforcing our own behavior all the time. We are automatic machines with a very narrow view of focus and awareness. And you can only change if you take a real hard look at yourself, without the pink glasses. And it’s fucked up hard. Like really hard.

I know what they say, Saturn is delay, restriction, anxiety, hard work, patience, time, stone, legacy. 11th house is hopes, gains, wishes, dreams, the people of the world.

The practical version would be that you leave some legacy, something that endures in time. Built with patience etc. there are blogs allover the internet for this. But, what I noticed about myself is that I identify with ideas and thoughts that are conducive of these outcomes. Personally, I hope I can leave something behind. I need somehow to leave something behind, and I would love it to be a better society. If I can’t do that, I can do things on a smaller scale. I would create something beautiful and useful to help people, create shortcuts and do things the proper way. I am afraid of time, afraid that I won’t get to do what I need to do here. I am also slow to prepare before I go all out into the world. Of course this causes delays, who would have guessed. But like the proverbial turtle, small and steps get you closer to the desired results. I will get there, someday.  This way of thinking keeps anxiety at bay, just doing my thing and eventually things will happen. What is problematic is that such a slow big boulder, or a small slow turtle has a rough time getting through doors and changing of terrain. I need to think allover again, reconsider my route,  things that are so hard and take so much time! My mind needs extra adjustments and time to recalculate, but it takes shortcuts made out of generalization, conceptualization and is not happy without seeing the bigger picture where all the pieces fit nicely. Don’t really care about how a piece looks like, I only care about the general image. Small details we can fix later. (saturn aspecting mercury in the 1st house Sagittarius.) I’m also anxious about myself, afraid of death, and mostly afraid of time, which is funny because it’s also my main interest.


Now it seems i realized that being in opposite worlds makes one the object of desire for being what we would like ourselves to be. But not completely. What we had was desirable from our points of view, but brought together were not in fact easily inclusive. I love how you are professional, but I would like you to be less professional from time to time and enjoy life a bit more. Or talk to me. Or I love how you are active and energetic and full of desire to go out and about, but that doesn’t feel secure and relaxing as it would be if you would’ve focused on your job. I don’t know how to fix these things in my head for long enough to find a place where my brain is finally happy.

Why isn’t my brain happy? I actually struggle to know why!

We were in such positions that we would judge each other for what we liked about ourselves. That was my case anyway, not that I ever felt included. For me it was like this: I liked what you did, but not all of it. You on the other hand did not like what I did, pretty much all of it. We can easily respect and care for one another, but bring us together and it doesn’t seem to fit. How does my sociability and learning and being career oriented go with your relaxation and adventureness? I do appreciate it, but does it blend?

I like experimenting out of myself, but if I fail to find common ground in the things that mean the world to me, then it’s no use. I get depressed, I miss things. I don’t seem to find my place. I wish it would be easy and I would find it, because this is indeed just a problem, it’s not something we need to live with.But it causes me so much anguish. UGH

Psst app poem inspiration

I miss your lips,
I miss your hair,
I miss the tension in the air,
The vibe of treachery and fear
On every moment you came near.

I miss your head,
I miss your freckles,
I miss the way I felt so helpless
While you were mean, angry and restless.

I miss your kiss
I miss your smile,
I miss your compliments so vile
I had to run away, take shelter
And now have turned into a faker.

Why did I cheat?
Why did I lie?
These were the words you loved me by
Imagination running wild
I hoped you would become more mild.




Cu piciorul în gips pentru prima data, cred ca e cel mai reprezentativ snapshot al vieții mele acum. Prinsa și încuiată, fără drept sa ma mișc. Pe lângă tot felul de motive exterioare, cum ar fi părinți, familie, job, majoritatea sunt reflectate în capul meu, locul de unde vine de fapt blocarea. Treaba asta e un pic de revelație. Este o revelație pentru ca m-am afundat ușurel, știam ca va fi asa, am simțit ca vine dar am lăsat o sa ma cuprinda înainte sa zic stop, cut the bullshit and fuck off thank you very much.

Am lăsat ca tot felul de griji și lipire de trecut, frica și teama de moarte și final sa ma ghideze, sa ma tina tintuita într-un trecut idilic, într-o copilărie unde totul era bine, lucrurile frumoase și perfecte. Erau asa pentru ca aveam informații mult prea puține, și probabil și creierul meu era altul. Teama de moarte este teama de schimbare am impresia. Am trăit pe un val schimbător, direcționat înainte,  pana într-un moment când lucrurile s-au schimbat. Dar eu nu m-am schimbat, și nici nu am vrut sa accept schimbarea. M-am refugiat în același loc, încercând sa am o umbrela mare deasupra capului și sa ma feresc de schimbări, în timp ce cautam răspunsul la evenimentele problematice. Când cauți răspunsuri la evenimente problematice nu mai ai timp sa trăiești și sa fii acolo. Pana la urma, eu încercând sa înțeleg lucrurile și sa try and cope m-au făcut sa pierd flowul acela extrem de natural și bine direcționat. M-a lăsat valul în urma, unda cu unda. And now I regret I missed it. Fara ea nu mai am direcție clara în fața mea, și asta doare. Acum trebuie sa make sense of the new situation. But how? Nu am știut nici înainte, și nici pentru prezent, după realizarea asta, nu știu cum sa ma orientez. Cum sa stau în raport cu eterna schimbare care ma inunda, și care ar fi atat de plăcută dacă as fi eu pregătită sa ma las dusa de val. Poți sa te lași dus de val mai ușor cu siguranță dacă te cunoști mai bine și îți cunoști adevărul propriu. Eu personal intuiesc destul de bine lucruri, poate ar trebui sa merg cu asta înainte.

Dar mai este o problema: ce ma fac cu dorința de a admira lucrurile în toată complexitatea lor? De a pune pauza și de a savura acel ceai cu garnitura de admirat opera? Atunci nu pierd șirul? Poate e doar de timp problema, de a dedica mai multa vreme lucrurilor mai puține. Sau poate sa ma grăbesc cum spun toate articolele posibile și imposibile online. Cum sa eficientizezi timpul și viata.

De exemplu aici nu îmi dau seamacare intuiție este corecta. Tendința inițială este de a merge încet, sigur, safe. Construit, cu pauze. Mai este o latura a mea care tipa a amânare, a pregătire.  Viteza, care e buna, dar uneori e parca prea multa. Fug atât de repede încât parca ma uit în urma și nici asa nu e bine. Invers, stau pe loc pana ma mănâncă sa fug afara, sa evoluez, sa comunic, sa împărtășesc.

Totul cred ca se poate rezuma iar la o problema de user experience. Sau de proiectare. Trebuie sa caut în mine și sa realizez care este soluția unde fiecare bucata este perfect mulțumită de un adevăr absolut pentru mine. Nimeni nu a zis ca adevărul acesta este simplu, sau scurt. E un adevărat encompassing, for lack of a Romanian word. Scuze România. My bad.

Deja când am zis ca e o problema de user experience și bucăți mulțumite, o parte dedesubt a început sa comenteze: nu cred ca e asa! Poate trebuie obligat! Poate trebuie disciplina! Geniala meditația. Ms ajuta sa ascult mult mai îndeaproape ce adevăruri în cap când se pune problema. S-ar putea sa fiu pe calea cea buna cu ux. Poate nu cu toate părțile confortabile.

Un alt semn ca ce spun acum e o cale bună, e ca mi-au venit 2 spre 3 idei de desen doar scriind acest text. Ceea ce e o treaba foarte interesanta pentru mine în lumina ultimului an.

Unul este Hansel și Gretel, căutând firimiturile de pâine înapoi. Sigur exista, în ziua de azi totul lasă urme 🙂 și creierul lasă, doar ca sunt mai greu de găsit pentru neinițiați.

Celalalt este cu valul care m-a lăsat în urma. Mi se pare foarte interesant ca înainte când încă eram mai în tune cu emoțiile și cu valul, desenam mai mult și era mai ușor. Acum gândesc și scriu mai ușor. Intuiția mea tocmai mi-a adus aminte totuși ca anul trecut fiind varza oricum, am reușit sa desenez acea seara mindfuck. Deci cu resursele potrivire, pot simți ce trebuie ca sa ma întorc la un Flow. Trebuie doar sa se simte totul cum trebuie, sa fie un adevăr ca sa ma pot lasă dusa cu încredere. Trebuia sa încetez mai din timp. Problema e ca nu știu în toate cazurile ce e bine. Poate ma mișc mai repede cu deciziile în loc sa fiu prea precauta 🙂 și sa ma ascult mai bine. Ascultatul este cheia.

Pot sa zic ca și Headspace ajuta. Am trecut la secțiunea schimbare. Funny cum trebuie sa fiu atenta la schimbare, în contextul în care brusc o mașină te împinge de nicăieri și brusc lucrurile sunt altfel.


Lately, I think I can start any sentence with I miss. I miss you. But not you. The idea I had about you in my head. I actually realized I forgot things I used to love about you you. All I have now is the missing objective personal things I want and do not have anymore. I realized this when I took a shower in the morning and the shower gel smelled like you. I had to force myself to remember the happy mornings after shower, with a beautiful light in the window and milk coffee and cigarettes. Watching documentaries, or the big bang theory. Or any other episode we watched together. Then we’d start working on some weekend project while ghem slept on the carpet or was super hyped about something. That cigarette light looked amazing in the morning. I think that’s the only time I ever felt safe and nice. At home in the morning. The whole rest was a problem. But then we’d go to McDonald’s and buy horrible coffee and stare at the young girls passing. wondeful creatures. Or maybe going to the park for a long walk while in a sweet haze. It’s been a while since I thought of these. I mostly missed going away on trips, and me feeling something different than I am now. Or the idea of you. It’s strange that I figured today that it’s fading easily and surely. You’ll be part of the past in no time. And that’s scary and sad and it will always be scary and sad. I didn’t want you to be past, and I still don’t want to. But it’s happening slowly with the certainty of passing time. I know it’s for the best, I am well aware that we were a disaster and would have continued to be. But what if we wouldn’t have been in the end? What if love fixed everything with hard work? I think that idea kept me there with you until I lost all hope. The work seemed too hard to be done by us and the reality felt more visible. I hope to erase this from my mind or at least forget it slowly. I feel better now. Everything is safer, nicer, more rational and understanding, free. But there’s no wide eyed child that gets easily excited. That is what I am missing.